
UPDATE 1
Ce prevede proiectul aprobat azi:
„Se aprobă instituirea interdicţiei privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe teritoriul unității administrativ-teritoriale (U.A.T.) Municipiul Buzău„, prevede proiectul aprobat în miniparlamentul local, dar „sunt exceptate de la interdicția prevăzută activitățile aflate sub incidența monopolului de stat desfăşurate de Compania Naţională „Loteria Română” S.A.„
__Constituire contravenție desfășurarea activității de jocuri de noroc în lipsa autorizației de funcționare menționată la art. 3 din prezenta hotărâre, care se sancționează cu amendă contravenţională cuprinsă între 4000 lei și 5000 lei___
*Eliminarea păcănelelor. Primul proiect, inițiat de consilierul Florin Drăgulin (USR), a fost respins. Și al doilea proiect, propus de Laurențiu Stîlpeanu (SOS), a fost respins. Aceeași soartă a avut-o proiectul inițiat de consilierii Constantin Toma și Veronica Aliman (AUR). A fost votat proiectul propus de primarul Constantin Toma, cu 20 de voturi pentru și 3 abțineri.
*Au început discuțiile legate de proiectele privind eliminarea „păcănelelor” din municipiul Buzău. Sunt patru proiecte depuse, iar viceprimarul Ionuț Apostu a declarat că grupul PSD va susține proiectul inițiat de primarul Constantin Toma, documentul fiind considerat „cel mai complet”.
*La ședință participă toți cei 23 de consilieri municipali.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
La ora 10:00 a început ședința ordinară a lunii aprilie a Consiliului Local Municipal Buzău. Se anunță discuții tensionate, având în vedere proiectele de pe ordinea de zi, precum interzicerea „păcănelelor”, bugetul pe 2026 și un împrumut de 20 de milioane de euro.
Ședința poate fi urmărită mai jos:



