Un control, efectuat ieri de comisarii Gărzii de Mediu Buzău, la o societate care are obiect principal de activitate „fabricarea betonului”, s-a lăsat cu amenzi în cuantum de peste 27.500 de lei. Potrivit reprezentanților instituției de control, sancțiunile usturătoare au fost aplicate în urma unor grave abateri constatate: lipsa evidenței gestiunii deșeurilor, lipsa formularelor de încărcare-descărcare în baza cărora s-au transportat deșeurile nepericuloase și depozitarea unor anvelope uzate direct pe sol.

Pe lângă amenzi, Garda de Mediu a impus câteva măsuri: întocmirea și ținerea evidenței gestiunii deșeurilor pentru toate tipurile de deșeuri generate din activitate, predarea deșeurilor de pe amplasament către societăți autorizate, cu completarea formularelor de transport și predarea către o societate autorizată, în vederea eliminării/valorificării anvelopelor uzate de pe amplasament.

Societatea a primit trei amenzi în cuantum de 27.500 𝐥𝐞𝐢, în conformitate cu prevederile HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor, HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României și HG nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.