
Doi tineri din Buzău au ajuns în arest, după ce polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj au descoperit că sunt autorii furtului unui autoturism de lux. Mașina fusese furată la începutul lunii, din Craiova.
,,În fapt, în cursul zilei de 7 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în noaptea de 6 spre 7 octombrie, persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul pe care îl folosește de aproximativ 3 ani, ce se afla parcat pe o stradă din municipiul Craiova, în valoare de aproximativ 55.000 de euro.
Pe 28 octombrie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, toate în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, la persoane bănuite de comiterea faptei.
Cu această ocazie, la una dintre locuințe a fost găsit autoturismul în cauză, precum și alte mijloace de probă, două persoane, de 19 și 20 de ani, fiind conduse la audieri. Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și jandarmilor din cadrul, Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.„, se menționează într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.



