O casă a fost arsă din temelii, ieri, în satul Valea Largă din comuna Buda, în urma unui incendiu la care au fost mobilizați militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat.

casă arsă Buda, incendiu BUDA

,,La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Proprietara locuinței a reușit să iasă în siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Nu au fost înregistrate victime.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, dezvoltarea acestuia fiind favorizată de condițiile meteo.

casă arsă Buda, incendiu BUDA

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, însă focul s-a extins rapid până la sosirea acestora, întreaga locuință fiind distrusă de flăcări. Sursa ce a generat incendiul a fost cel mai probabil sistemul de încălzire neizolat corespunzător față de materialele combustibile.„, transmite ISU Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.