
Avocatul Poporului, sesizare din oficiu și anchetă cu privire la situația unui elev al școlii ‘Dionisie Romano’ din Buzău, pedepsit să stea pe hol în timpul cursurilor
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă cu privire la situația unui elev al școlii ‘Dionisie Romano’ din Buzău, pedepsit să stea pe hol în timpul cursurilor. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 32 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la învățătură și protecția copiilor și a tinerilor.
În zilele de 18 și 19 mai 2017, mass-media a prezentat mai multe știri conform cărora un elev de clasa a-V-a al școlii Dionisie Romano din Buzău a fost pedepsit prin excluderea de la orele de curs timp de o săptămână și pus să stea pe un hol. Din reportajele difuzate reiese, între altele, că elevul era mai ‘neastâmpărat’, după cum afirma mama acestuia, și a primit sancțiunea de a fi exclus de la ore în urma unei ‘încăierări’ cu alți doi colegi.
Conducerea unității de învățământ a apreciat măsura ca fiind legală și a susținut că izolarea ar fi fost singura metodă de natură să-l liniștească pe elev. Conform relatărilor din presă, directoarea școlii a declarat că nu a solicitat intervenția psihologului școlii, întrucât a considerat că ‘nu e neapărată nevoie’, iar mama elevului a susținut că a fost pusă să semneze un document prin care să își exprime consimțământul cu privire la excluderea de la ore a fiului său, sub amenințarea că acestuia i se va scădea media la purtare la nota 4 și că va fi exmatriculat.
Psihologii consultați de mass-media avertizează că astfel de măsuri luate împotriva școlarului pot avea efecte pe termen lung și pot duce chiar la abandon școlar.



