
Comitetul pentru Situații de Urgență s-a reunit astăzi pentru a stabili măsurile de intervenție după ce ANM a emis o avertizare de cod portocaliu de viscol și ninsori care vizează și județul nostru. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, societățile care asigură deszăpezirea pe drumurile județene au pregătite 61 de utilaje și un stoc de peste 1.600 tone de material antiderapant.
Totodată, gravidele şi dializații ar putea fi adusi cu ambulanțele la spitalele din Buzău. Dacă viscolul va fi puternic, iar cantităţile de zăpadă însemnate, autorităţile ar putea lua decizia închiderii drumurilor pentru a evita blocajele.



