
Orasul Buzău are doi noi cetățeni de onoare. Unul dintre cei doi este italianul Mario Mason, cel care a convins Air Liquide să preia Ductil Buzău. De altfel, Mario Mason a fost director general adjunct al societății buzoiene timp de 13 ani, în perioada 2001-2014. Scriitorul Titi Damian este cea de-a doua persoană care a primit astăzi, în cadru festiv, titlul de cetățean de onoare al Buzăului.
Titlul „Omul Anului 2015” a fost acordat oamenilor de cultură Nicolae Peneş și Ştefan Iovan. Scriitorul Nicolae Peneș este autor a numeroase monografii despre Buzău și personalități marcante ale locului. Ștefan Iovan, celălalt buzoian care a primit distincția de „Om al anului 2015 în orașul Buzău”, este de asemenea scriitor.
”Am avut onoarea, dar şi bucuria, de a premia oameni speciali. Pe de o parte, a fost vorba de acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău” domnilor Mario Mason şi Titi Damian, precum şi pe cel de „Omul Anului” domnilor Ştefan Iovan şi Nicolae Peneş. Au fost recompensaţi şi ceilalţi „Cetăţeni de Onoare” ai oraşului nostru, scriitori, artişti, profesori, sportivi, adică acea elită a Buzăului ale căror eforturi depuse în diferitele domenii în care acti…vează fiecare, au adus glorie oraşului, l-au făcut mai cunoscut atât în ţară, dar, adesea, chiar şi în lume. Îmi doresc ca, pe viitor, să reuşim a implica aceste persnalităţi în planurile ce vizează dezvoltarea oraşului, să putem să le folosim priceperea pentru binele întregii comunităţi.
Pe de altă parte, am premiat cu mare drag şi bucurie pe toţi elevii care au obţinut de-a lungul anului rezultate deosebite la Olimpiadele internaţionale, naţionale şi alte concursuri şcolare, dar şi pe profesorii care i-au pregătit. Văzând mulţimea lor, ce a umplut practic până la refuz Sala Nicu I. Constantinescu din Palatul Comunal, am devenit convins că, prin aceşti copii, există un viitor pentru acest oraş.
Dar va trebui să avem grijă de ei, să investim în ei, în educaţie, în general. Iar împreună cu dascălii lor, să le asigurăm condiţiile ca tot potenţialul lor să nu se piardă „pe drum” şi să se împlinească pe deplin. Pentru binele lor, al familiilor lor, dar şi al oraşului însuşi!”, a spus primarul Constantin Toma.
În prezent, Buzăul are 64 de cetăţeni de onoare. Aceştia au primit astăzi, din partea Primăriei o diplomă și câte 500 de lei.



