Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat definitiv pe profesorul Marcel Petrişan la 3 ani de închisoare cu executare. Instanța de fond, de la Judecătoria Buzău, dictase în cazul său o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. Magistraţii au emis deja un mandat de executare a pedepsei, Petrişan, urmând să fie încarcerat în cursul zilei de astăzi.
Admite apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău împotriva sentinţei penale nr.469/28.07.2015 pronunţată de Judecătoria Buzău, privind pe inculpatul Petrişan Marcel, desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând, pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: Majorează durata pedepsei principale aplicată inculpatului Petrişan Marcel, de la 2 ani închisoare, la : 3 (trei) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 65 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi lit. b cod penal din 1969, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale. Înlătură aplicarea disp. art. 81-82 cod penal din 1969, precum şi a disp. art. 71 alin. 5 cod penal din 1969 privind suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii şi dispune executarea pedepsei principale în regim privativ de libertate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Petrişan Marcel împotriva aceleiaşi sentinţe. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt contrare prezentelor dispoziţii. Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 365 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezintă onorariu parţial pentru avocatul desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2016„, se precizează în sentința pe scurt a Curții de Apel Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.