
Numele bărbatului decedat în penitenciarul Focşani a fost confirmat de purtătorulde cuvânt al instituţiei de detenţie, subcomisar Geta Gură. Este vorba despre Aurel Cocoş, un buzoian care, împreună cu soţia sa, a devalizat o bancă din Buzău cu peste 8 miliarde de lei. Aurel Cocoş este unul dintre cei mai căutaţi infractori buzoieni. Pe la începutul anilor 2000 el dădea un tun care a şocat lumea bancară, dar şi comunitatea buzoiană. La acea vreme, soţia lui Cocoş era inspector de conturi la o bancă din Buzău. Femeia a deschis mai multe conturi pe numele unor rude şi cunoştinţe în care a virat bani sustraşi din contul de profit al băncii. Ulterior, sumele au fost scoase de la bancomate de titularii de conturi. Paguba de peste 8 miliarde de lei, bani pe care banca respectivă nu şi i-a mai recuperat niciodată. Între timp cei doi soţi şi-au pierdut urma peste graniţe. O vreme s-au ascuns prin Franţa, iar apoi s-au stabilit în Spania. În 2005 amândoi au fost prinşi de autorităţile iberice, dar au scăpat pe cauţiune şi li s-a pierdut din nou urma. După ce le-au scăpat printre degete poliţiştilor spanioli, a trecut multă vreme pînă cînd oamenii legii au ajuns din nou la ei. În tot acest timp, Aurel Cocoş a lucrat ca şofer la o firmă de distribuţie a pîinii. Soţia lui s-a ocupat cu menajul la locuinţele unor spanioli, pe unde pare să i se mai fi lipit cîte ceva de mînă, pentru că este suspectată acum de furturi din casele respective.Au ajuns în arestul IPJ Buzău undeva în primăvara lui 2013.



