Spitalul Judeţean a organizat, din nou, concursuri pentru ocuparea unor posturi din cadrul serviciilor Aprovizionare şi Achiziţii. Se pare însă că postul de şef al serviciului Aprovizionare creează mari dificultăţi candidaţilor. Iniţial, pentru acest post s-au înscris patru candidaţi. Ulterior, unul dintre ei şi-a retras dosarul, în timp ce altul nu s-a mai prezentat la examenul scris. Iar cei doi care au susţinut proba scrisă au obţinut note de toată jena, fiind declaraţi respinşi. Unul dintre ei a obţinut 37 de puncte din 100, iar altul a obţinut 34,33. Prin urmare, postul rămâne în continuare vacant şi, cel mai probabil, conducerea Spitalului Judeţean va fi nevoită să organizeze un nou concurs.
Lucrurile au stat ceva mai bine la concursurile pentru ocuparea posturilor de referent de specialitate pentru serviciul Aprovizionare pentru Serviciul Achiziţii. La proba scrisă pentru Aprovizionare au participat opt candidaţi, din care cinci au fost respinşi, iar la examenul scris pentru Achiziţii au participat doi candidaţi, numai unul dintre ei fiind admis.



