Trei persoane râvnesc la postul de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Este vorba despre Geta Burducea, actualul inspector şcolar general, învăţătoarea Ionela Voicu din Cislău şi profesorul de istorie de la Colegiul Agricol “Dr. C-tin Angelescu“, Dumitru Săndulache.
Cei trei și-au depus dosarele în vederea susținerii examenului ce va avea loc la Ministerul Educației în perioada 27 iulie-7 august, dosarele urmând a fi luate la bani mărunți pentru validare de oficiali din cadrul ministerului.
Cei trei candidaţi nu se află la prima participare la un concurs organizat de Ministerul Educației pentru ocuparea funcției de inspector școlar general.
Geta Burducea şi învăţătoarea Ionela Voicu au mai participat o dată la examen, prima retrăgându-se iar a doua fiind respinsă aproape de finalizarea concursului. Dumitru Săndulache s-a înscris şi la concursul pentru postul de inspector şcolar general adjunct însă după prima probă s-a retras din examen.




