Patronul unei cafenele de pe Spiru Haret, condamnat definitiv la închisoare 4 ani şi 10 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a fost arestat, anul trecut, pentru implicare într-o rețea de trafic de droguri. Curtea de Apel Ploiești a respins apelul făcut de Alexandru Vrapciu la condamnarea de 4 ani și 10 luni de închisoare cu executare, pronunțată de Tribunalul Buzău, și a menținut sentința inițială.
„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații Vrapciu Octavian Alexandru și Brică Constantin împotriva aceleiași sentințe. Compută din pedeapsa principală aplicată inculpatului Vrapciu Octavian Alexandru perioada reținerii și arestării preventive de la 23.08.2014, la zi. Compută din pedeapsa principală aplicată inculpatului Brică Constantin perioada reținerii și arestării preventive de la 23.08.2014, la 19.02.2015. Menține restul dispozițiilor sentinței. (…) Definitivă“, se precizează în încheierea pe scurt a ședinței.
La începutul acestui an, Tribunalul Buzău l-a condamnat la 4 ani și 10 luni de închisoare cu executare pe Octavian Vrapciu.În soluția completului de judecată se arată că Octavian Alexandru Vrapciu a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infractional organizat, la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fără autorizație.
Procurorii DIICOT au stabilit că, Octavian Vrapciu alături de alţi 6 tineri, au furnizat droguri tinerilor de bani gata din Buzău, dar și din Brăila și din complexul studențesc Agronomie. Ei distribuiau drogurile doar pe parcursul unor întâlniri pe care le aranjau în diverse locuri, în cercurile de prieteni și cunoștințe, departe de locurile publice, precum școlile sau zonele frecventate de grupurile de adolescenți.



