Un bărbat din comuna buzoiană Săhăteni a ajuns la spital, în urma unei altercaţii. Acesta a încercat să aplaneze conflictul dinte doi ciobani şi a fost înjunghiat. Incidentul s-a produs la o stână aflată pe raza comunei Săhăteni. Pe fondul unor neîneţelegeri mai vechi, doi angajaţi ai stânei s-au luat la ceartă, după care au început să se îmbrâncească. Unul dintre ciobani, un tânăr de 27 de ani, a scos un cuţit cu care îşi ameninţa adversarul. Încercând să îi despartă, unul dintre martori, un bărbat de 36 de ani, a fost înjunghiat din greşeală. Proprietarul stânei a cerut imediat ajutor la 112. Tânărul care şi-a înjunghiat din greşeală colegul de serviciu este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, iar starea celui rănit este destul de gravă, acesta fiind internat la Terapie Intensivă.



