În perioada 1 iunie 2015 – 31 iunie 2016 se va desfășura Programul ”Primul tău loc de muncă EURES, destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Cei fara studii superioare ar urma sa castige 900 de lei pe luna. Cei care au terminat sau sunt la facultate, master sau doctorat ar urma sa aiba un salariu de 1.400 de lei. Conditia este sa fie integralisti, iar cei care inca sunt la scoala vor putea lucra doar in timpul vacantelor. Finantarea ar veni in proportie de 85% din fonduri europene si 15% de la stat, care va fi si angajator, avand in vedere ca tinerii vor lucra in administratii locale, universitati, primarii sau chiar ministere.
Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) este co-aplicant în cadrul acestui proiect alături de serviciile similare din Danemarca, Finlanda, Slovenia, Irlanda, Portugalia, Insulele Azore, iar aplicantul principal sunt serviciile de ocupare din Suedia. Programul se adresează tinerilor solicitanți de locuri de muncă, dar și angajatorilor intererați să-și ocupe posturile vacante.
Astfel, prin folosirea capacității rețelei serviciilor publice și a EURES, se intenționează plasarea a minimum 1.200 de tineri la nivel european și acordarea de subvenții de mobilitate.
Tinerii interesați în accesarea acestui program cu locuri de muncă vacante în toate statele UE, dar și în Norvegia și Islanda, pot contacta oricare dintre cele 8 țări aplicante la program pentru a obține informații cu privire la oportunitățile de ocupare.



