Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în luna februarie 2015, un număr de 487 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral, în urma acestora fiind aplicate 166 de sancțiuni, 65 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 66.000 lei, iar 101 prin avertismente. Filiala Sud- Est a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 33 de sancțiuni, din care 32 de amenzi în cuantum total de 32.000 lei și un avertisment, pentru încălcarea art. 50, lit. al.2 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/ 2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare și a art.103 lit. c din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Nereguli au fost decoperite şi in listele electorale permanente găsite la 8 primării din judeţul Buzău. Mai exact, primăriile Viperești, Măgura, Calvini, Vernești, Grebănu, Glodeanu Sărat, Chiojdu și Mărgăritești au fost amendate cu câte 1.000 lei de către Autoritatea Electorală Permanentă, sancțiunile fiind aplicate pentru neregului constatate la listele electorale permanente, respectiv neactualizarea lor și păstrarea acestora în condiții necorespunătoare.



