SahFederaţia Română de Şah donat unor şcoli din Buzău seturi ce vor fi folosite la orele dedicate acestui sport. Seturile constau în 10 table de şah şi piesele aferente precum şi o tablă demonstrativă şi au fost înmânate profesorilor de la cele 11 şcoli buzoiene unde şahul devine disciplină de studiu. Conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, şcolile unde vor ajunge trusele pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah” sunt atât din mediul urban: Şcoala Gimnazială nr.1, Şcoala Gimnazială nr.11, Şcoala Gimnazială „George Emil Palade, Liceul de Artă „Margareta Sterian” şi Şcoala Gimnazială nr.1 Râmnicu Sărat, cât şi din mediul rural, şcolile selectate fiind cele din Cernăteşti, Ulmeni, Valea Râmnicului, C.A. Rosetti, Cochirleanca.
Şahul va deveni materie opţională în aceste şcoli începînd cu anul şcolar viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.