Ploile abundente din ultimele zile au pus pe jar autoritaţile buzoiene. Mai multe zone sensibile din judet se afla in atenţia fortelor de interventie din cauza alunecărilor de teren ori a viiturilor. Ieri s-au centralizat și stricăciunile produse in ultimele zile de precipitaţiile abundente. Era afectata circulatia pe drumul comunal DC 72 care face legatura dintre satul Sibiciul de Sus si catunul Dragoiu – Patarlagele, din cauza distrugerii podetului tubular; DC 104, in comuna Sarulesti – in punctul Bocu – este blocat in totalitate cu ebulment pe o lungime de 20 m, din cauza alunecarii de teren; DC 161 – s-au colmatat 3 podete tubulare aflate in zona de confluenta a torentilor din zona Sarile – din cauza debitului paraului Valea Larga. De asemenea, in comuna Lopatari, in satul cu acelasi nume, paraul Slanic s-a revarsat peste o locuinta si a inundat-o. La fel, in satul Plostina, o locuinta si alte anexe gospodaresti au fost inundate de paraul Slanic, autoritatile apreciind ca nu se impune evacuarea celor 3 familii care locuiesc acolo. DC 159 este afectat de scurgerile de pe versanti, pe tronsonul Terca – Plostina, pe o distanta de 2 km. In comuna Manzalesti – drumul judetean DJ 203 la km 89+700, s-a accentuat eroziunea terasamentului DE – 32, ce face legatura cu DJ 102 F si catunul Valea Porcului pe o lungime de 20 km. Comuna Parscov – puntea pietonala intre satul Lunca Frumoasa si satul Tocileni, podetul tubular care face legatura intre satul Curcanesti si satul Tocileni – sunt afectate de cresterea paraului Saratel. Potrivit autoritatilor si in satul Satuc (Berca), au avut loc depuneri de aluviuni pe partea carosabila a DN 10. Nehoiu – sat Lunca Priporului – un beci este inundat din cauza precipitatiilor abundente. Comuna Ramnicelu – satul Stiubei – un copac cazut pe partea carosabila a drumului DN 22 a blocat ore bune circulatia in zona. Potrivit prefectului Maria Buleandra, nu s-au inregistrat disparitii de persoane, evacuari sau solicitari de alimente si apa. În schimb, ISU are dislocati 10 subofiteri la Vintila Voda, pentru sprijin in zonele afectate.



