
La Curtea de Apel Ploiești a avut loc cel de-al doilea si ultimul termen în procesul intentat de primarul Buzăului, Constantin Boscodeala, Agenției Naționale de Integritate.
ANI l-a declarat incompatibil pe Boscodeala în luna iulie a acestui an, pentru că în perioada 21 mai 2010 – 12 martie 2013 ar fi deţinut in acelasi timp funcţia de primar al Buzăului dar ar fi fost si reprezentant al Municipiului Buzău în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. ‘AQUAFOR’ S.A. Buzău, firmă aflată în subordinea Primăriei.
Solutia data de magistrații de la Ploiești a fost urmatoarea: “Admite acţiunea. Anulează raportul de evaluare 32350/G/II/17.07.2013 emis de pârâtă. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică”.
Sentința nu este definitivă, ANI având dreptul să o atace cu recurs. De mentionat faptul ca in luna iulie edilul şef spunea despre starea de incompatibilitate constatata de ANI că este vorba despre o eroare pe care o va demonstra în justiţie. Acest lucru s-a intâmplat ieri la cel de-al doilea termen programat în proces.



