601 din cei 767 de elevi buzoieni care au solicitat anul acesta ajutorul de 200 de Euro din partea statului pentru achiziţionarea unui calculator se regăsesc pe lista beneficiarilor.
Euro 200 este un program derulat de Ministerul Educaţiei, începând din anul 2004, prin care elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie, pot obţine un ajutor în valoare de 200 de Euro pentru achiziţionarea unui calculator. Excepţie fac beneficiarii unui calculator tip desktop, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 87/2008 (elevii de liceu care au primit calculatoare în noiembrie 2008). Programul Euro 200 a suferit câteva modificări anul trecut, respectiv au fost introduse câteva criterii de departajare a elevilor consideraţi eligibili. Prioritate au avut copiii cu rezultate şcolare bune, precum şi cei care au înregistrat o frecvenţă bună la cursuri pe parcursul anului şcolar anterior.
Până acum, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a eliberat peste 300 de tichete valorice. Data limită pentru ridicarea bonurilor valorice este 30 iulie, iar cea pentru achiziţionarea calculatoarelor 31 august, dată după care tichetele îşi pierd valabilitatea.




