
Luni debutează vacanţa judecătorească, ceea ce implică o restrângere a activităţii la Instanțe. În perioada amintită vor fi judecate cauzele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate şi cele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecăţii. Cererile de chemare în judecată vor putea fi depuse la compartimentul Registratură al instanţei de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 11.00, iar arhiva Tribunalului Buzău va funcţiona luni, miercuri și vineri, între orele 09:00-11:00. Pentru apostilă, miercuri între orele 09:00-12:00 se primesc documentele și se eliberează la ora 14.00.




