Ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal a fost prima exclusiv masculină. Consilierii municipali au validat joi mandatele a doi noi colegi, unul de la PP-DD și unul de la PDL. Asta, deoarece ultimele două reprezentante ale sexului frumos din CLM Buzău au fost nevoite să plece. Cristina Iorga, ajunsă consilier municipal PP-DD, a preferat să demisioneze pentru a nu-și pierde locul de muncă de la Direcția Agricolă, iar democrat-liberala Nicoleta Tudor a rămas fără sprijin politic, pentru inactivitate. În locul lor au intrat astăzi în CLM, Doru Olaru, în vârstă de 59 de ani, de la PDL și Bogdan-Florin Hudițoiu de la PP-DD. Acesta are doar 24 de ani, este absolvent de SNSPA, dar se ocupă cu dezmembrările auto. El va fi cel mai tânăr consilier din Consiliul Local Municipal Buzău.




