buzau, călăreț, grup statuar, inox

Un călăreţ din inox, înalt de zece metri, va veghea de astăzi intrarea în municipiul Buzău dinspre Focșani.  Grupul statuar este unic în România, cântărește 4 tone și are 10 metri înălțime.Inedita operă  reprezintă lupta omului cu obstacolele vieţii și a fost realizată la iniţiativa unui om de afaceri local. În urmă cu doi ani, acesta i-a propus talentatului artist plastic Bogdan Lefter realizarea unei lucrări de artă în memoria unui fost angajat al societăţii, care a trecut în nefiinţă în urmă cu mai mulţi ani, răpus de o boală necruţătoare. Sub îndrumarea lui Bogdan Lefter, timp de doi ani, o echipă a societăţii a dus o muncă titanică pentru realizarea acestei opere de artă. Lucrarea este rea­lizată într-o manieră complexă şi originală, şi asta pentru că nimeni nu se încumetă să rea­lizeze în inox atâtea detalii, deoarece este o muncă titanică. Ieri, părţile componente au fost aduse pe un trailer şi asamblate bucată cu bucată în giratoriul de la intrarea în cartierul Orizont. La peste 30 de grade Celsius, muncitorii au făcut câteva zeci de suduri pentru fixarea pe soclu a grupului statuar. Autorul lucrării, tânărul artist plastic Bogdan Lefter, a coordonat operaţiunea de montare şi a dat indicaţii muncitorilor. Vor mai fi necesare încă două săptămâni de muncă pentru ca ansamblul statuar să fie gata. Artistul va lucra la finisaje şi se vor monta spoturi de jur împrejur, astfel încât statuia ecvestră să fie vizibilă şi noaptea. Inaugurarea oficială a grupului statuar  a avea loc abia peste două săptămîni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.