

Buzoienii pot sta liniştiţi. Pe grătarele încinse vor sfârâi în continuare micii mul râvniţi. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care a dat asigurări că Uniunea Europeană nu va interzice de la comercializare acest produs. „Am primit informare de la Departamentul pentru afaceri europene să liniştesc lumea, nu se interzic micii”, a spus, ieri, prim-ministrul Victor Ponta.
Vestea că micii ar putea fi interzişi de Uniunea Europeană a stârnit nelinişte în rândul procesatorilor de carne. Anunţul arăta că mititeii riscă să dispară de pe piaţă, din cauză că bicarbonatul de sodiu, denumit în lista aditivilor alimentari E-500, nu mai poate fi utilizat în carnea preparată.
Piaţa locală a micilor s-a ridicat anul trecut la apropximativ 22.000 de tone, din care 72% a fost acoperit de vânzările din retailul modern. Deşi, potrivit prevederilor legale, de la 1 iunie producţia de mici sub actuala reţetă va fi interzisă, produsul este puţin probabil să dispară definitiv de pe rafturile magazinelor.



