Deputatul de Buzău Gheorghe Coman este și nu prea conservator. Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene PC, Marian Gheorghiţă, spune că, de fapt, parlamentarul nu ar avea vreo adeziune depusă la secretariatul general al Partidului Conservator. „Conform corespondenţei pe care o port atât cu domnul secretar general Damian Florea, cât şi cu domnul preşedinte executiv Vasile Nistor, o asemenea adeziune nu a fost întregistrată, nu a primit viza secretariatului general”, spune Marian Gheorghiță. El susţine, de asemenea că, şi în ceea ce priveşte preluarea şefiei organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, lucrurile nu mai sunt atât de simple ca acum doi ani, când preşedintele Gheorghe Vlase a fost înlocuit peste noapte cu fostul senator Ion Vasile, printr-o simplă decizie a centrului. În urma Congresului Extraordinar al Partidului Conservator din iunie 2012, statutul a suferit modificări din acest punct de vedere. În schimb, Gheorghe Coman nu a fost prezentat încă organizației.”Conform statutului și al regulamentului de funcționare al PC, sunt mai mulți pași pe care va trebui să-i treacă. Să vedem dacă va obține votul de încredere al Biroului Executiv și dacă domnul Vlase va obține vot negativ în urma acestui vot în Birou, pentru că în momentul în care se stabilește schimbarea unui peședinte, se face o ședință a Biroului Executiv. Aceasta încă nu a fost anunțată. Va fi audiat și domnul Vlase, care își va apăra punctul de vedere, se va motiva de ce vrea să fie schimbat. În urma acestui vot de încredere, dacă-l va primi, mai urmează un vot, din Biroul Politic Judeţean, structură din care fac parte toţi preşedinţii de organizaţii locale și abia atunci va fi înlocuit sau schimbat. (…) Înainte de iunie 2012, un preşedinte de organizaţie judeţeană putea fi schimbat doar prin decizia preşedintelui fondator”, a precizat Marian Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Scrisoarea deputatului de Buzău Gheorghe Coman, prin care parlamentarul buzoian anunţa trecerea, de la PP-DD, în grupul conservator din Camera Deputaţilor, a fost citită marţi dimineaţă, în plenul camerei inferioare a Parlamentului, de vicepreşedintele Viorel Hrebenciuc.




