circulatie, inmormantare, jandarmi, liniste, ordine, politieAproape 250 de persoane au fost mobilizate pentru a asigura ordinea şi liniştea la Ctadrala din centrul oraşului în timpul slujbei de înmormântare a I.P.S Epifanie Norocel. În zonă se află 160 de jandarmi, 40 de poliţişti, 25 de angajaţi ai ISU şi 20 de poliţişti locali, precum şi un echipaj SMURD, care sunt regtiţi să intervină oricând în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă. În jurul Catedralei au fost aşezate şi garduri metalice astfel încât credincioşii rezenţi să nu se înghesuie pentru a ajunge în lăcaşul cult, unde au acces doar feţele bisericeşti şi autorităţile.

Totodată au fost impuse şi restricţii de circulaţie:

strada Obor, de la intersecţia cu Bulevardul Unirii până la intersecţia cu strada Mesteacănului;

strada Chiristigii, de la intersecţia cu strada Obor până la intersecţia cu strada Frăsinet;

sectorul de drum cuprins între intersecţia străzii Ostrovului cu Bulevardul N. Bălcescu până la intersecţia cu strada Obor şi

strada Unirii (de la intersecţia cu strada Obor până la intersecţia cu Bulevardul Unirii – „Zidul Episcopiei”).

În zonele respective vor acţiona echipajele Poliţiei Rutiere care, împreună cu poliţiştii locali, vor îndruma corespunzător participanţii la trafic. Restricţiile de circulaţie vor dura până în jurul orei 16.00. Poliția face apel la cei care se vor afla în trafic în zonele cu restricții să dea dovadă de înţelegere şi să se conformeze indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţiştilor rutieri, pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.