adjunct, carol dinu, DGASPC, numireNoul director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău este începând Carol Dinu, cel care este şi purtătorul de cuvânt al PNL Buzău. Acesta o înlocuieşte din funcţie pe Marioara Popa. Propunerea a venit din partea  preşedintele CJ, iar consilierii judeţeni au fost de acord.  Noul adjunct de la DGASPC Buzău este licenţiat în drept şi a ocupat funcţia de şef serviciu juridic din aparatul instituţiei. Numirea acestuia în funcţie este temporară, până la 1 august 2013, timp în care va face echipă cu actualul director general al DGASPC Buzău, Alina Bădulescu, numită în funcţie în luna iulie. Carol Dinu a mai ocupat funcţia de director general adjunct al DGASPC Buzău în perioada mai 2008 – mai 2009, cu atribuţii pe linia protecţiei copilului.