
Videoconferinţa cu prefecţii din această dimineaţă a Ministrului Administraţiei şi Internelor, a avut drept scop stabilirea centrelor naţionale unde vor fi prezenţi ofiţeri ai corpului de control ai MAI, în vederea alegerilor locale din 10 iunie. Gabriel Berca şi secretarii de stat Mihai Capră şi Petre Tobă au prezentat stadiul măsurilor dispuse pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. În cadrul videoconferinţei, ministrul a subliniat că organizarea de alegeri corecte este obiectivul asumat încă de la începutul mandatului şi a solicitat tratarea cu responsabilitate a momentului alegerilor. „Ştiţi foarte bine că în toate întâlnirile pe care le-am avut cu dumneavoastră în teritoriu am spus că vreau alegeri organizate impecabil, asupra cărora să nu planeze nici cea mai mică suspiciune”, a spus Gabriel Berca. Ministrul a precizat că a dispus măsuri menite să prevină şi să combată orice încălcare a legislaţiei electorale. El a menţionat că ofiţeri ai Corpului de Control al MAI vor fi trimişi în cinci centre stabilite în judeţele Cluj, Mehedinţi, Braşov, Bacău, precum și în municipiul Bucureşti, pentru a acorda sprijin de specialitate, potrivit competenţei, în soluţionarea sesizărilor legate de încălcarea legislaţiei specifice. Cele cinci centre au fost alese pe considerente geografice, astfel încât să se permită deplasarea rapidă a ofiţerilor Corpului de Control în judeţele limitrofe.
De asemenea, secretarul de stat Mihai Capră a solicitat prefecţilor să respecte termenele din calendarul de acţiuni stabilit, cu respectarea atribuţiilor. La rândul său, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Petre Tobă, a cerut ca repartizarea efectivelor MAI la cele peste 18.000 de centre de votare să se facă pe baza unei evaluări corecte a situaţiei operative. Petre Tobă a precizat că IGPR va avea câte un reprezentant în fiecare judeţ, pentru a acorda sprijin în implementarea măsurilor de ordine publică şi pentru verificarea sesizărilor privind încălcarea legislaţiei electorale. Secretarul de stat a adăugat că, la solicitarea MAI, Biroul Electoral Central a formulat clarificări în ce priveşte atribuţiile unor structuri în buna gestionare a alegerilor. Reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, a precizat faptul că specialiştii acestei instituţii sunt pregătiţi să acorde sprijin şi îndrumare ori de câte ori vor fi solicitaţi.



