Furt în sediul Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Două femei au intrat în sediul instituției și au plecat cu portofelul inspectorului școlar general adjunct, Monica Davidescu. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de luat vederi din sediul instituției. Cele două femei, cu domiciliul în Bacău sunt cercetate acum de polițiști pentru furt calificat.

Metoda folosită de cele două femei era una simplă: mergea prin instituțiile publice și solicitau ajutoare financiare motivând că au deces în familie. Pentru a fi și mai convingătoare, acestea aveau asupra lor și o jerbă. Așa au ajuns și în sediul Inspectoratului Școalar Județean Buzău unde au mers din birou în birou. Au ajuns și în biroul Marianei Davidescu, și, pentru că nu era nimeni acolo, s-au apucat să scotocească. Au găsit o poșetă din care au luat portofelul și s-au făcut nevăzute.

Femeile au fost găsite și reținute ieri, într-un liceu din Buzău, unde intraseră pentru a obține bani folosind aceeași metodă. Polițiștii le-au întocmit acum dosare penale, una dintre ele fiind cunoscută polițiștilor cu un bogat trecut infracțional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.