
Dintr-un studiu realizat de Fundaţia Soros în 42 de localităţi rurale din mai multe judeţe, printre care se numără şi Buzăul a reieşit că problemele din familie şi educaţia părinţilor sunt principalele cauze ale abandonului şcolar în mediul rural. Studiul privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural arată că apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, neglijenţa acestora, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil. Copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi şi concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun. Sărăcia este o altă cauză pentru abandonul şcolar. Acest factor acţionează în două sensuri: fie copiii nu se pot prezenta la şcoală din cauza neputinţei părinţilor de a le cumpăra haine, rechizite sau pentru a plăti transportul, fie sunt nevoiţi să contribuie la întreţinerea familiei, ceea ce nu le mai permite să aloce timp învăţăturii. În cazul familiilor cu mulţi copii, adeseori fraţii mai mari sunt nevoiţi să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie, în timp ce părinţii muncesc. Fetele sunt cele care renunţă mai des la şcoală din acest motiv. Conform studiului, lipsa comunicării dintre părinţi şi cadrele didactice sau dintre părinţi şi copii, plecarea părinţilor în străinătate şi lăsarea copiilor în grija unor persoane cu mai puţină autoritate (bunici sau vecini) sau influenţă negativă a anturajului tinerilor constituie alte cauze ale abandonului şcolar.



