foto AI/caracter ilustrativ

O femeie din Costești, în vârstă de 62 de ani, a fost victima unui tânăr gălățean care a primit un avans de 14.000 de lei, dar nu s-a mai apucat de construcția unei case modulare, așa cum își luase angajamentul față de buzoiancă. Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, a chemat la Poliție să dea explicații, după ce femeia a sesizat Poliția, la începutul lunii octombrie. Banii au fost recuperați integral.

„Din cercetări a reieșit că, perioada lunii septembrie a.c., bărbatul din Galați ar fi convenit cu persoana vătămată asupra construirii unei case modulare din panouri tip sandwich, pentru care acesta ar fi solicitat achitarea mai multor sume de bani cu titlul de avans.

După ce partea vătămată ar fi achitat un total de 14.000 de lei, bărbatul nu și-ar mai fi onorat angajamentul, astfel că femeia a sesizat poliția. Bărbatul a fost depistat de către polițiști iar prejudicul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.„, precizează IPJ Buzău.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, polițiștii aduc în atenția cetățenilor că informarea prealabilă și prudența sunt elemente esențiale, atunci când se hotărăsc să facă astfel de demersuri, ce presupun investiții considerabile.

IPJ BUZĂU recomandă:

– Verificarea temeinică a istoricului profesional al constructorului;

– Încheierea unui contract detaliat în privința materialelor, a specificațiilor tehnice, a termenelor de execuție ( data de începere și data de finalizare, cu penalități clare pentru întârzieri ), eșalonarea plăților în corelare cu progresul lucrărilor și evitarea plăților de sume mari în avans, menționarea perioadelor de garanție pentru structură, materiale și manoperă, a clauzelor de reziliere de către oricare dintre părți, anexe ( planuri, schițe, lista de materiale și orice alte documente relevante ca anexe la contract ), autorizații și avize (cu menționarea celui care se ocupă de obținerea tuturor autorizațiilor de construire și avizelor necesare;

-Asigurați-vă că primiți facturi și chitanțe pentru fiecare plată efectuată, ele pot constitui sunt dovezi esențiale în cazul unor litigii;

-Atenție la ofertele „prea bune pentru a fi adevărate” : prețurile derizorii pot indica materiale de proastă calitate, lipsa experienței sau intenții de înșelăciune;

-Evitarea plăților cash, efectuarea plăților prin transfer bancar, achitarea unui avans rezonabil și nu efectuarea plății integrale (10-20% din valoarea totală).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.