Organizată atât în format fizic, cât și online, cea de-a X-a ediție a Conferinței „Cazuri clinice dificile în patologia de cap și gât – Abordare multidisciplinară” a reunit personalități medicale marcante din specialitatea ORL, precum și din numeroase alte domenii: chirurgie orală și maxilo-facială, chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, radiologie și imagistică medicală, oncologie, chirurgie vasculară, radioterapie, anatomie patologică, medicină de laborator, chirurgie toracică, neurochirurgie, psihoneuroștiințe și reabilitare. Nu întâmplător, tema aleasă pentru această ediție aniversară a fost „Cazuri clinice dificile în patologia de cap și gât – Abordare multidisciplinară”, subliniind importanța colaborării dintre specialități în diagnosticarea și tratarea unor cazuri medicale complexe.
Din partea Spitalului Județean de Urgență Buzău, la conferință au participat, în format fizic, dr. Vasilica Baldea, medic primar O.R.L. iar în format online, dr. Simona Vlad, medic specialist O.R.L, în cadrul S.J.U.Buzău. Participarea la această manifestare științifică a oferit prilejul aprofundării unor teme medicale de actualitate, al schimbului de experiență cu specialiști de prestigiu și al consolidării relațiilor profesionale cu echipele medicale din cadrul SUUB.
Dr. Bâldea Vasilica: ,,Doresc să evidențiez în mod deosebit sprijinul și disponibilitatea doamnei Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu, căreia îi suntem recunoscători pentru colaborarea constantă și pentru numeroasele situații medicale complexe pe care le-am discutat de-a lungul timpului. Prin expertiza sa, deschiderea către colaborare și implicarea în coordonarea unor echipe multidisciplinare, doamna Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu a contribuit la identificarea unor soluții terapeutice pentru cazuri dificile și la gestionarea unor situații medicale complexe, în beneficiul pacienților noștri. Cea de-a X-a ediție a Conferinței „Cazuri clinice dificile în patologia de cap și gât – Abordare multidisciplinară” a reconfirmat importanța colaborării dintre specialități, a pregătirii medicale continue și a schimbului de experiență în abordarea cazurilor complexe.„
Toate cele zece ediții ale conferinței au avut-o drept coordonator științific pe doamna Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator al Compartimentului Clinic ORL din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).
La această ediție aniversară, din Comitetul Științific a făcut parte, în calitate de invitat special, Asist. Prof. Angeles Mercedes Oviedo Santos. Organizată cu profesionalism, efort și dedicare, conferința s-a desfășurat la un înalt nivel științific și academic, beneficiind de experiența și expertiza unor personalități de prestigiu din domeniul medical. Lucrările au evidențiat valoarea echipelor multidisciplinare, în care specialiștii din diverse domenii își completează reciproc competențele, colaborează și contribuie împreună la identificarea celor mai bune soluții pentru pacienți. De-a lungul celor zece ani, conferințele au promovat constant colaborarea interdisciplinară și au abordat, în cadrul unor secțiuni tematice distincte, o gamă largă de afecțiuni din patologia ORL.
Ediția din 2026 a avut o semnificație aparte prin prezentarea unor cazuri clinice dificile, atipice, unele chiar dramatice, care au ridicat probleme complexe de diagnostic și tratament, inclusiv în condițiile unei abordări multidisciplinare. S-au remarcat calitatea deosebită a lucrărilor, iconografia bogată, prezentările video ale intervențiilor chirurgicale și caracterul practic al comunicărilor. Fiecare prezentare a oferit informații valoroase și soluții aplicabile în practica medicală, inclusiv în situații considerate deosebit de dificile.
Un subiect de actualitate l-a constituit utilizarea inteligenței artificiale (AI) în medicină, fiind evidențiat un principiu esențial: tehnologia poate sprijini actul medical, însă decizia finală aparține medicului. Lucrările s-au desfășurat în cadrul a cinci secțiuni, care au acoperit toate domeniile de activitate ale patologiei ORL.
1. Patologie rinosinusală
Moderatori: Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Prof. univ. dr. Șerban Vifor Berteșteanu, Prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie și Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu.
2. Patologie cervicală
Moderator: Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu.
Panel: Prof. univ. dr. Dan Cobzeanu, Prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie, Prof. univ. dr. Dragoș Paladeș și Prof. univ. dr. Nicolae Balica.
3. Patologia urechii
Moderatori: Prof. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, Conf. univ. dr. Mădălina Georgescu, Prof. univ. dr. Adriana Neagoș și Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu.
4. Cazuri dificile la granița dintre specialități
Participanți: Prof. univ. dr. Cornelia Nițipir, Șef de lucrări Mihai Dumitru și Dr. Bogdan Popescu.
5. ENT Juniors – secțiune în premieră
Pentru prima data, ediția aniversară a inclus secțiunea „ENT Juniors”, în cadrul căreia nouă tineri medici, rezidenți sau specialiști, au prezentat studii și cercetări proprii desfășurate în cadrul Școlii Doctorale. Această inițiativă a oferit tinerilor medici oportunitatea de a-și prezenta preocupările științifice, de a împărtăși experiențe profesionale și de a contribui la dezvoltarea specialității ORL.Fiecare lucrare prezentată a avut o valoare științifică și practică deosebită, oferind perspective relevante asupra diagnosticului și tratamentului unor afecțiuni complexe. Printre temele abordate ale Conferinței Naționale s-au numărat soluțiile reconstructive în neoplaziile cervico-faciale, rinosinuzitele complicate cu abcese cerebrale și complicații oculare, patologia tumorală rinosinusală, abordarea multidisciplinară a carcinomului orofaringian în vederea reabilitării funcționale, diagnosticul și tratamentul supurațiilor cervico-mediastinale, precum și reconstrucția defectelor faciale după excizia formațiunilor tumorale.
De asemenea, au fost analizate provocările aflate la granița dintre simplu și dificil în chirurgia endoscopică ORL, relația dintre eroarea medicală și inteligența artificială, precum și modalitățile de gestionare a unor situații clinice cu risc major.
Un exemplu sugestiv l-a constituit lucrarea intitulată „La doi pași de iad: rinosinuzită complicată cu abces orbital și reacție meningeală”, care a ilustrat gravitatea unor complicații și importanța intervenției prompte și coordonate a specialiștilor.
În timpul evenimentului, doamna Prof. univ. dr. Daniela Vrînceanu, coordonatoarea științifică a conferinței, a înmânat speakerilor diplome și trofee de excelență, în semn de apreciere pentru contribuțiile științifice și implicarea profesională.
Deschiderea conferinței s-a bucurat de prezența domnului Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București și manager al Spitalului Universitar de Urgență București, precum și a doamnei Conf. univ. dr. Corina Pop, prodecan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București și director medical al SUUB.
Cei doi invitați au rostit cuvântul introductiv, evidențiind importanța educației medicale continue, a schimbului de experiență și a colaborării dintre specialități și instituții medicale, la final, primind diplome și trofee de excelență.
Participarea la această conferință a fost o oportunitate de perfecționare profesională, de actualizare a cunoștințelor și de consolidare a relațiilor dintre specialiștii implicați în îngrijirea pacienților cu afecțiuni complexe. Participarea la lucrările conferinței, desfășurate la Spitalul Universitar de Urgență București, a avut o semnificație deosebită pentru medicii buzoieni în contextul dezvoltării interinstituționale dintre SUUB și S.J.U.Buzău. În acest sens menționăm că în data 15 aprilie 2026, județul Buzău a marcat un moment important pentru sistemul medical prin semnarea consorțiului de colaborare interinstituțională dintre cele două unități sanitare. Acest consorțiu are ca obiectiv principal îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților și creșterea accesului la diagnostic și tratamente de specialitate.
Realizarea acestui consorțiu a fost posibilă prin implicarea domnului Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, prin eforturile președintelui Consiliului Județean Buzău, a D-lui Marcel Ciolacu, alături de domnul Claudiu Damian, care, la acel moment, ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății și actual manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău. Pentru Spitalul Județean de Urgență Buzău, participarea la acest eveniment a reprezentat nu doar o oportunitate de perfecționare profesională, ci și un prilej de consolidare a colaborării cu Spitalul Universitar de Urgență București, în contextul parteneriatului interinstituțional dezvoltat între cele două unități sanitare.
Experiența acumulată, dialogul cu specialiștii și exemplele concrete de colaborare medicală demonstrează că parteneriatele solide pot contribui la creșterea accesului pacienților la servicii medicale de specialitate și la identificarea celor mai potrivite soluții terapeutice.
COMUNICAT DE PRESĂ. SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU




