Reamenajarea și înfrumusețarea parcurilor sunt obiective pe care orice comunitate ar trebui să le aibă în vedere.
Lucrările de arhitectură peisagistică a parcurilor din comuna Cislău se realizează cu costuri mai mici, valoarea acestora fiind de 28.500 de lei.

Suma este considerată acceptabilă, în condițiile economice actuale, în care prețurile din toate deomeniile, inclusiv cel al materialelor de construcții, ori al celor necesare pentru amenajarea unor spații verzi au explodat și în acest an.




