Un vrâncean în vârstă de 49 de ani a murit în urma unui accident produs în această dimineață pe E85, în afara localității, pe drumul între Poșta Câlnău și intersecția cu Racovițeni. Potrivit Poliției, bărbatul era lângă autoutilitara sa, în momentul în care o altă autoutilitară scăpată de sub control s-a izbit de autovehiculul său, vrănceanul fiind lovit fatal.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoutilitara condusă pe direcția Buzău către Râmnicu Sărat, de un șofer de 37 de ani, din Vaslui, și mașina dinaintea sa, ce ar fi fost staționată.
În urma impactului, mașinile au ricoșat și ar fi accidentat mortal șoferul autovehiculului staționat, un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, care s-ar fi aflat la marginea părții carosabile la momentul coliziunii, în proximitatea vehiculului său.
Accidentul s-a soldat, de asemenea, cu rănirea șoferului de 37 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, precizează IPJ Buzău.




