Începutul de an școlar reprezintă o provocare și pentru șefii administrațiilor locale. Autoritățile trebuie să le ofere elevilor și profesorilor condiții optime pentru desfășurarea cursurilor. Festivitățile din școli sunt încă o ocazie pentru primari de a-și lua noi angajamente.
„Le doresc tuturor elevilor să pășească în noul an cu încredere, curaj și bucuria de a învăța. Iar celor care au venit astăzi pentru prima dată la școală le doresc ani frumoși, prietenii adevărate și cât mai multe reușite.


Le mulțumesc profesorilor pentru răbdarea și dedicarea cu care îi îndrumă pe copiii noștri și părinților pentru sprijinul pe care îl oferă zi de zi.
Și în acest an voi fi alături de educația din Pătârlagele și voi susține tot ceea ce putem face pentru ca elevii noștri să învețe în condiții cât mai bune și să aibă parte de un viitor frumos.





Mult succes, dragi copii! Să aveți un an școlar frumos, cu bucurii, rezultate bune și multe momente de care să vă amintiți cu drag!”, a transmis primarul Ion Gherghiceanu.





