În weekend, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din orașul Buzău, copiii au avut parte de o surpriză din partea polițiștilor de la Rutier și de la Prevenire, precum și din partea voluntarilor de la Crucea Roșie Buzău. Aici au fost organizate mai multe activități preventive care i-au provocat pe copii să interacționeze cu organizatorii.


„Activitățile s-au concentrat pe formarea unui comportament responsabil al copiilor și pe informarea acestora cu privire la regulile de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni, bicicliști sau pasageri în autoturisme. Copiii au fost provocați să recunoască semnificația semnelor de circulație, semnalele polițistului rutier, semnificația culorilor semaforului și să exerseze traversarea regulamentară a străzii, prin jocuri de rol, în care au fost, pe rând, pietoni/conducători de vehicule.







Un punct atractiv pentru cei mici a fost interacțiunea directă cu autospecialele de poliție, putând observa îndeaproape dotările specifice, semnalele acustice și luminoase. De asemenea, le-a fost prezentat laboratorul pentru educație rutieră, unde au fost rulate materiale educative, cu recomandări privind respectarea legislației în vigoare.
Și polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității s-au alăturat activităților.

Prezența acestora a avut drept scop informarea participanților despre riscul privind disparițiile/rătăcirea minorilor în aglomerările de persoane, dar și importanța supravegherii bunurilor personale. Au fost abordate și alte subiecte, precum principalele cauze generatoare de accidente rutiere, dar și repercusiunile apelării nejustificate la 112.„, transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.




