La ședința de consiliu local programată în data de 4 august, primarul Constantin Mușat va propune în miniparlamentul local aprobarea primirii Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău, în calitate de membru asociat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Buzău 2009”.

Serviciul de salubrizare reprezintă unul dintre serviciile publice esențiale, cuimpact direct asupra calității vieții cetățenilor, a sănătății publice și a protecției mediului înconjurător. Organizarea eficientă și durabilă a acestui serviciu constituie o responsabilitate fundamental a autorităților administrației publice locale.

În prezent, la nivelul județului Buzău nu este implementat un Sistemde Management Integrat al Deșeurilor (SMID) funcțional, ceea ce determină o abordare neunitară a activitățilorde salubrizare și generează dificultăți în atingerea obiectivelor stabilite prin legislația naționalăși europeană în domeniul gestionării deșeurilor. În aceste condiții, devine necesară identificareaunor soluții eficiente de organizare și coordonare a serviciului, care să permită optimizareacosturilor, creșterea calității serviciilor și respectarea cerințelor de mediu.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Buzău 2009” reprezintă un cadru instituțional adecvat pentru realizarea cooperării între unitățile administrativ-teritoriale dinjudeț, în vederea gestionării în comun a serviciului de salubrizare. Prin intermediul acestei structuri asociative se creează premisele unei abordări integrate, care să permită planificareași implementarea unor soluții unitare, precum și dezvoltarea infrastructurii necesare în domeniul gestionării deșeurilor. Aderarea Municipiului Buzău la această asociație oferă posibilitatea participării activelaprocesul decizional privind organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare la nivel intercomunitar, precum și la stabilirea direcțiilor de dezvoltare în acest domeniu.

Totodată, aceasta contribuie la consolidarea cooperării instituționale la nivel județean și la creareaunui cadru favorabil pentru atragerea de finanțări destinate modernizării infrastructurii și îmbunătățirii serviciilor publice. Prin aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Buzău 2009”, Municipiul Buzău își asumă un rol activ în dezvoltarea unui sistem de gestionare a deșeurilor eficient și sustenabil, adaptat cerințelor actuale și viitoare, inclusiv în perspectiva realizării unui sistemintegrat la nivel județean. Având în vedere cele expuse, precum și necesitatea asigurării unui serviciu de salubrizaremodern, eficient și conform cu normele legale în vigoare, consider că primirea Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău, în calitate de membru asociat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Buzău 2009”, este oportună și justificată.”, se menționează în referatul de aprobare întocmit de primarul comunei Cislău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.