Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Buzău, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele folosite de un tânăr din Buzău, despre care existau informații că ar deține ilegal un pistol. În urma descinderilor, anchetatorii au găsit ascunsă arma pe care o avea buzoianul, în vârstă de 19 ani.
„Din investigațiile polițiștilor au reieșit indicii că tânărul ar deține, în afara cadrului legal, o armă, supusă autorizării. Polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă neletală, cu gaze sau muniție blank, supusă autorizării și două suporturi de memorie digitală.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale, ordine publică rutieră, dar și a jandarmilor. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.„, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.




