Șase traficanți de droguri din Buzău au ajuns în arest, în urma a două investigații realizate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor DIICOT Buzău. Substanțele interzise erau vândute în județele Buzău și Vrancea.

Din probele administrate în prima cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, două dintre persoanele cercetate, membri ai aceleiași familii, de 17 și 20 de ani, ar fi procurat, deținut manipulat și vândut, în județele Buzău și Vrancea, produse psihoactive sub formă de substanțe vegetale impregnată cu ADMB-INACA, 5F-ADB și ADB-4en-PINACA (n.r. canabinoizi sintetici de generație nouă).

De asemenea, cercetările au reliefat că o altă persoană, de 42 de ani, rudă a celor două, ar fi procurat și deținut, în scop de comercializare, cantități de MDMB-4en-PINACA (n.r. substanță psihoactivă nouă din clasa canabinoizilor sintetici), drog de mare risc. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități din substanțele interzise comercializate de către acestea, iar pe parcursul perchezițiilor efectuate la locuințele acestora au fost descoperite și ridicate 17 doze conținând MDMB-4en-PINACA, alte circa 30 grame MDMB-4en-PINACA, grindere, aproximativ 140 plicuri autosigilante, precum și alte mijloace de probă.

În cadrul celui de al doilea dosar penal, probatoriul a arătat că, în perioada februarie – mai 2026, trei persoane cercetate, de 19, 20 și 29 de ani, ar fi deținut și vândut droguri de mare risc, MDMB-4-en-PINACA, cu 100 de lei.

De asemenea, una dintre persoanele în cauză ar fi comercializat către consumatori din județul Buzău și produse psihoactive, ADMB-INACA, 5F-ADB și ADB-4en-PINACA. Și în această cauză au fost indisponibilizate substanțele interzise tranzacționate de către persoanele cercetate, iar pe parcursul perchezițiilor efectuate la locuințele acestora, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc MDMB-4en-PINACA, de substanță psihoactivă MDMB-INACA, precum și alte mijloace de probă.

La data de 28 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea celor 6 persoane. Astăzi, 29 mai, au fost sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propuneri de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor inspectoratelor de jandarmi județene Buzău și Vrancea., precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.