Mai multe afaceri cu produse contrafăcute au fost dejucate de poliţiştii buzoieni, în cadrul unor anchete care au vizat vânzarea ilegală a acestor produse, în special pe reţele de socializare.

Nu mai puțin de zece percheziții domiciliare au avut loc, ieri, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în cinci cauze penale privind săvârșirea faptelor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și înșelăciune. Descinderile au fost făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Râmnicu Sărat și Buzău.

Din cercetările derulate în cauzele penale, au reieșit indicii că anumite persoane, fie în mod direct, fie prin intermediul unor anunțuri postate pe rețelele de socializare, ar fi oferit spre comercializare diverse produse purtând o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate pentru produse identice sau similare.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 930 de produse susceptibile a fi contrafăcute, odorizante de cameră, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare totală de 52.500 de lei. De asemenea, de la locațiile percheziționate au fost ridicate mai multe mijloace de probă relevante în soluționarea cauzelor.

Totodată, inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Buzău au indisponibilizat peste 1.300 de produse neconforme, în valoare totală de 39.690 de lei, reprezentând produse de curățenie care nu aveau aplicate etichete cu instrucțiuni în limba română.„, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău, într-un comunicat de presă.

În acest context IPJ vine și cu mai multe recomandări:

Atenție, în spatele unui „preț mic”, se pot ascunde rețele de contrafacere, iar în spatele unui click pot exista riscuri reale: fraude, furt de date sau atacuri informatice. Printre semnele care ar trebui să atragă atenția se numără prețurile suspect de mici, ambalajele de slabă calitate, lipsa documentelor de proveniență și utilizarea unor site-uri nesigure.

Recomandăm cetățenilor să achiziționeze produse exclusiv din surse autorizate, să verifice autenticitatea acestora și să evite accesarea sau distribuirea conținutului piratat. Orice suspiciune privind astfel de activități trebuie semnalată autorităților competente.

Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală înseamnă siguranță, legalitate și protecție. Alegeți legal! Alegeți responsabil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.