
Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean, a fost votat bugetul pe 2026 al CJ. Au fost aprobate și alocările pentru instituțiile subordonate. Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean, a detaliat mdoul în care vor fi cheltuiți banii din buget, cu precizarea că o bună parte din suma disponibilă va merge către investiții.
„Consiliul Județean are un buget de 647 de milioane de lei, din care 344 de milioane, respectiv 54%, merge pe investiții.
80% din aceste investiții se duc pe infrastructură, sănătate și educație. 20% se duc pe investiții la Consiliul Județean, la fel în asistență socială și digitalizare. Excedentul de anul trecut, de 80 de milioane, s-a dus integral pe cofinanțări și pe cheltuieli neeligibile aferente investițiilor. Din cei 46% care au rămas pe cheltuieli, respectiv 303 milioane, 15% merg tot în infrastructură, în lucrările de întreținere și covoarele asfaltice și 16%, respectiv 48 de milioane, merg către cultură, sport, activități culturale și culte.
Sunt ferm convins că până la sfârșitul anului, când vom avea execuția bugetară, cu mult peste 60% din bugetul propriu al Consiliului Județean vor fi sume alocate direct investițiilor. E o perioadă ușoară, o perioadă și de criză politică, dar cred că împreună cu colegii mei din executivul Consiliului Județean, dar și colegii mei din Consiliul Județean — și aș dori să le mulțumesc tuturor, indiferent de culoare politică, pentru că astăzi întregul buget s-a votat în unanimitate — sunt ferm convins că vom depăși acest moment mai dificil și ne vom ține de cuvânt cu toate promisiunile pe care le-am făcut buzoienilor.„, a precizat Marcel Ciolacu.
În același context, președintele Consiliului Județean a reafirmat că insituția va face economii, însă investițiile importante nu vor avea de suferit:
„Niciodată nu e suficient. Dar am încercat, repet, cu colegii mei și cu consilierii județeni, să drămuim astfel încât să acoperim toate nevoile, dar și toate investițiile. Sunt investiții curajoase și în infrastructură. O să pornească cât de curând drumul către Vulcanii Noroioși. O să mai preluăm administrarea de la Vulcanii Noroioși, o să preluăm și taberele, unde o să fie alte investiții. Va trebui să atragem fonduri europene și la rectificare să le prindem. Vreau să continuu DJ 203K, cel mai lung drum județean, astfel încât să-l finalizăm pe absolut tot. E cel mai lung drum județean din România.
Am început demersurile cu Ministerul Dezvoltării pentru a semna contractul și pe urmă vom intra în procedurile de licitație. Am început cu Ministerul Sănătății ceea ce privește extinderea și dotarea actuală a Spitalului Județean și cu Spitalul Universitar, după cum bine știți, am încheiat consorțiul.
Încercăm să acoperim și asistența socială, un domeniu foarte important pentru buzoieni, unde de asemenea trebuiesc investiții astfel încât calitatea serviciilor să fie una cât mai bună. O să fie și o reorganizare, astfel încât să fim mai eficienți. Sunt ferm convins că vom veni cu o modificare a organigramei Consiliului Județean în acest prim pas, și pe urmă la fiecare instituție subordonată.”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu.



