Astăzi, Direcția Silvică Buzău a organizat o acțiune de împădurire masivă, în comuna Țintești, în punctul Frasinu. La activitatea desfășurată în cadrul Campaniei “Luna plantării arborilor” au participat angajați din mai multe instituții, militari și polițiști.

Cei peste 20 de polițiști prezenți, asistați și îndrumați de specialiștii silvici, au plantat puieți de frasin, în comuna Țintești, în punctul intitulat sugestiv Frasinu. În cadrul activității au fost plantați peste 1000 de puieți forestieri, cu scopul de a contribui la regenerarea pădurilor și la consolidarea fondului forestier.

Polițiștii încurajează cetățenii județului să se alăture acestor inițiative sau altor acțiuni de voluntariat similare, destinate responsabilizării și construirii respectului față de natură, fiind un mod concret de a spune “ne pasă de viitor”.

Un copac plantat astăzi va oferi umbră și aer curat generațiilor următoare!, au transmis reprezentanții IPJ Buzău, după acțiunea la care a participat și adjunctul comandantului IPJ, comisarul șef Valentin Mirică.

Prefectul Liliana Sbîrnea s-a numărat printre cei care au plantat puieți.

Plantarea unui copac nu este doar un gest simbolic, ci o promisiune. O promisiune că le pasă de mediul în care trăim, de aerul pe care îl respirăm și de moștenirea pe care o lăsăm generațiilor care vin. Fiecare puiet plantat astăzi înseamnă speranță, continuitate și respect pentru natură. Prin astfel de acțiuni, se demonstrează că împreună putem construi un viitor mai verde și mai sănătos pentru județul Buzău.

Instituția Prefectului rămâne un partener activ în susținerea inițiativelor dedicate protejării mediului și dezvoltării durabile., au transmis reprezentanții Casei Albe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.