
Ieri, 15 aprilie, a fost un moment inedit pentru o delegație buzoiană, invitată la Palatul Victoria, în sala ,,Transilvania”, unde a fost lansată, în premieră națională, programa școlară pentru disciplina „Economie circulară și consum responsabil”, opțional integrat din oferta națională, clasa a VII-a, în cadrul unui proiect inițiat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, prin Ordin al Ministrului Educației și Cercetării, conferința fiind denumită „Integrarea competențelor economiei circulare în educație”.
Delegația a fost formată din 25 de elevi din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 1 Buzău, prima școală circulară din țară, coordonați de directorul Livia Mărculescu și inspectorul școlar general prof. dr. Daniela Palcău, la eveniment fiind prezent și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.



„Buzăul a fost ales în această onorantă postură de invitat special, de către domnul consilier de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, pentru multele proiecte aplicate pe economie circulară, inclusiv în domeniul educației. Școala Gimnazială Nr. 11 din Buzău a devenit o referință națională în ceea ce privește aplicarea principiilor economiei circulare într-o școală și le mulțumesc și pe această cale elevilor, profesorilor și conducerii!
În cuvântul lor, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, ai Universității București, ai Institutului pentru Cercetări în Economia Circulară și Mediu ,,Ernest Lupan”, au subliniat importanța studierii principiilor economiei circulare încă de pe băncile școlii, pentru că un viitor mai bun al următoarelor generații va depinde de implementarea acestor principii.





La Buzău, mai avem încă 4 școli în transformare în școli ,,verzi”, iar proiectul inovativ, inaugurat de curând, în prezența președintelui Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop, ,,Centrul Educațional pentru Permacultură și Hrană Sănătoasă”, este încă un exemplu că Primăria Municipiului Buzău se implică puternic în educația tinerei generații buzoiene pentru a avea un viitor mai sustenabil și un mediu mai sănătos!„, a transmis edilul-șef Constantin Toma.
La rândul său, directorul celei mai mari unități gimnaziale din județul Buzău, prof. Livia Mărculescu, a apreciat importanța introducerii acestui opțional, precum și a participării elevilor la acest eveniment.
„Conferința a evidențiat importanța adaptării sistemului educațional la provocările actuale privind sustenabilitatea, protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor, prin introducerea disciplinei opționale pentru clasa a VII-a, „Economie circulară și consum responsabil”. Această inițiativă reprezintă un pas concret către formarea unei generații informate, responsabile și pregătite să contribuie activ la construirea unei societăți durabile.
Prin includerea principiilor economiei circulare în procesul educațional, elevii vor dobândi cunoștințe esențiale despre reducerea risipei, reutilizarea resurselor, reciclare, consum responsabil și impactul deciziilor individuale asupra mediului și comunității. Educația devine astfel principalul instrument prin care schimbarea poate începe în mod real și sustenabil.

Un moment aparte al evenimentului l-a constituit participarea celor 25 de elevi ai clasei a VI-a de la Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău, a căror prezență activă, interesul manifestat și deschiderea către noile concepte demonstrează că tânăra generație este pregătită să îmbrățișeze valorile responsabilității și ale dezvoltării durabile.


Felicit organizatorii pentru această inițiativă valoroasă și pentru eforturile constante dedicate modernizării educației din România. Sunt convinsă că doar prin colaborare între instituții, profesori, elevi și comunitate putem construi un viitor mai echilibrat, mai responsabil și mai sustenabil pentru generațiile următoare.„



