Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliţia municipiului Buzău au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în Ilfov, într-o cauză penală ce are ca obiect furtul calificat, produs în data de 11 februarie, dintr-o societate comercială din Buzău. Activitățile s-au desfășurat în baza autorizațiilor emise de către Judecătoria Buzău, iar la percheziții au asistat și indivizii suspectați de furt, doi dintre ei fiind deja în stare de arest pentru alte fapte.

,,Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-februarie a.c., persoanele cercetate ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale din municipiul Buzău, de unde ar fi sustras aproximativ 800 de metri de conductori electrici. Prejudiciul a fost estimat la 86.000 de lei.

În urma perchezițiilor și a materialului probator administrat, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, pentru furt calificat, un tânăr de 27 de ani, din Ilfov. Totodată, polițiștii au stabilit că alți doi bărbați, care ar fi participat la comiterea faptei și care sunt vizați de cercetări, în vârstă de 24 și 31 de ani, de asemenea din Ilfov, se află deja sub efectul unor măsuri preventive în alte cauze penale. La data de 18 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 27 de ani., precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.