COMUNICAT DE PRESĂ – CENTRUL CULTURAL ȘI EDUCAȚIONAL ,,ALEXANDRU MARGHILOMAN” BUZĂU

Programele culturale și de divertisment pentru vârstnici sunt o raritate în calendarul organizațiilor din domeniu. În contextul în care vârstnicii reprezintă peste 20% din totalul populației rezidente în județul Buzău, iar anumite sate din regiune sunt recunoscute pentru longevitatea locuitorilor lor, un proiect lunar dedicat seniorilor a luat naștere acum cinci ani. „Seri împreună” este un program derulat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, cu scopul de a sprijini implicarea activă a persoanelor vârstnice în viața culturală și socială a comunității. Programul oferă seniorilor oportunități constante de socializare, mișcare, educație și exprimare artistică, prin activități adaptate nevoilor și intereselor specifice acestei categorii de vârstă. Obiectivul principal este de a crea un cadru coerent în care persoanele în vârstă să se mențină active din punct de vedere fizic, intelectual și afectiv, contribuind totodată la dinamica comunității locale. „Seri împreună” se întâmplă săptămânal, la Centrul Iazul Morilor (când vremea este caldă) și la Vila Albatros (pe vreme rece). În aceste spații culturale au loc gratuit concerte de muzică ușoară și populară cu artiști de prestigiu, seri dansante, spectacole, ateliere, excursii și pelerinaje, întâlniri și discuții cu medici sau alți specialiști pe teme de interes pentru vârsta a treia, vizionări de filme din cinemateca românească veche sau întâlniri culturale pe diverse teme.

În luna martie, am sărbătorit Ziua Femeii și am vorbit despre sănătate cu nutriționistul Izabela Dănoiu iar joi, 19 martie, de la ora 17:00, la Vila Albatros, are loc spectacolul „Miriam din Magdala” al Asociației Culturale Zona. Prezentată în perioada Postului Mare, piesa de teatru religios vorbește despre Maria Magdalena, cunoscutul personaj biblic. Ea era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită iar în alte surse ne apare în vârstă, educată si înstărită, punându-și bunurile în sprijinul celor ce-L urmau pe Mântuitorul în propovăduirea Sa. Supranumele Magdalena, care însoțește totdeauna numele ei, cel puțin în Evanghelii, indică faptul că nu era căsătorită, altfel numele ei ar fi fost însoțit de numele soțului. Trebuie să fi fost o femeie înstărită, de vreme ce este vrednică de crezare informația evanghelistului Luca, prin care aflăm că ajuta cu nobil sprijin material lucrarea lui Iisus și a celor doisprezece apostoli (comunicat al Asociației Culturale Zona).

Spectacolul prezentat până acum la Teatrul Excelsior și Teatrul Național din București  face parte dintr-un proiect mai amplu și este dedicat Anului Comemorativ al Sfintelor Femei din calendar, conform unei hotărâri a Sfântului Sinod.

Pe 26 martie, în calendarul  Serilor Împreună are loc ultimul eveniment al lunii, un atelier de încondeiat ouă la Centrul Iazul Morilor prin care ne apropiem și mai mult de spiritul Sărbătorilor Pascale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.