Absolvenții școlilor de agenți de poliție din Câmpina și Cluj-Napoca, repartizați în luna ianuarie la IPJ Buzău, au participat, în ultimele două săptămâni, la un stagiu de pregătire coordonat de Serviciul Pregătire Profesională.

,,Programul a fost conceput ca un antrenament complex, care a îmbinat instruirea teoretică cu exerciții practice, desfășurate atât în sala de curs, cât și în sala de sport. Sub îndrumarea polițiștilor instructori, tinerii colegi au fost implicați în activități de tip scenarii, care au simulat diferite faze ale intervenției polițienești. Pe parcursul stagiului, agenții de poliție aflați în perioada de tutelă profesională și-au consolidat cunoștințele și și-au dezvoltat deprinderile necesare pentru a acționa eficient în situații operative simulate, pe baza temelor specifice concepute de instructori.

Pregătirea a vizat mai multe paliere esențiale ale activității polițienești, printre care conducerea auto defensivă, instrucția tragerii cu armamentul din dotare, pregătirea fizică, autoapărarea, tactica polițienească și noțiuni de specialitate. Toate aceste activități au ca scop formarea unor polițiști bine pregătiți, capabili să deservească eficient comunitatea în care își vor desfășura activitatea, la finalul perioadei de tutelă de șase luni.

Programul de pregătire a inclus și o componentă de adaptare și integrare în specificul muncii de poliție, prin participarea la activități alături de polițiștii din structurile în care sunt încadrați, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților profesionale și la integrarea în colectivele de lucru., transmite IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.