
Ieri, Mănăstirea Rătești din comuna Berca și-a sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor, în ziua de cinstire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, iar slujba de hram a fost oficiată chiar de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în paraclisul „Sfântul Ierarh Epifanie” al așezământului monahal. Aici a fost așezată racla care adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Haralambie, precum și părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Cosma și Damian din Asia și Lavru.

Soborul a fost format din opt clerici: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial; pr. Cătălin Andreiu, protoiereu al Protoieriei Buzău I; ierom. Porfirie Însurățelu, secretarul Mănăstirii Ciolanu; pr. Ionel Catrina și pr. Mihai Mocanu, slujitori la Mănăstirea Rătești; pr. Constantin Potop, paroh al Parohiei Neculele; arhid. Laurențiu Manea și diac. Anastasie Ion, inspector eparhial.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop Ciprian a evocat viața Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, unul dintre primii martiri ai Bisericii, model de statornicie în credință și de iubire jertfelnică pentru Hristos. Înaltpreasfinția Sa a arătat că sfinții rămân contemporanii fiecărei generații de creștini, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce li se roagă cu credință, și a subliniat că minunile săvârșite prin ei descoperă lucrarea harului dumnezeiesc.

Pornind de la cuvintele Mântuitorului despre iubirea față de aproapele și asumarea identității creștine, Chiriarhul i-a îndemnat pe credincioși să nu se înfricoșeze în fața încercărilor, ci să sporească în rugăciune și în fapte bune, mărturisindu-L pe Hristos prin împlinirea poruncilor Sale. Totodată, Ierarhul Buzăului și Vrancei a menționat că sfinții din toate timpurile ne cheamă la trăirea autentică a Evangheliei și la întărirea comuniunii în Biserică.

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii, slujitorii și viețuitoarele Mănăstirii Rătești, trecuți la cele veșnice.
La final, stavrofora Ghelasia Tănase, stareța așezământului monastic, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian pentru bucuria făcută obștii de maici prin slujirea în această zi de hram, dăruindu-i o icoană a Sfântului Haralambie.

Sursă foto+info: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei



