
A devenit o obișnuință ca tinerii de la școlile militare de la Boboc să doneze sânge. Săptămâna aceasta, personalul de la Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău a organizat o nouă acțiune în cadrul unității de la Boboc, iar surpriza a fost una foarte mare, când holurile clădirii au devenit pline.


,,Cu recunoștință si respect, ne înclinăm în fața cadrelor militare din județul Buzău. Ca întotdeauna au fost și sunt un ajutor constant pentru comunitate, pentru pacienții din spitale care au nevoie de terapie transfuzională.



Un număr impresionat de elevi militari de la Școala de Maiștri Militari și Subofiteri de la Baza Aeriană Boboc/Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene au donat sânge.





Conștientizarea spiritului civic si umanitar în comportamentul acestor tineri este esențială pentru creerea unei culturi a donării și a ajutorului, valori care se regăsesc cu prisosință printre tinerii militari. Felicitari!„, au transmis reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău.



