
Doi bărbați au ajuns în arestul Poliției buzoiene după ce au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, valorile constatate fiind foarte ridicate.
,,La data de 15 iulie a.c., polițiștii rutieri de la Secția de poliție rurală Berca au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 35 de ani, din Măgura, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Bărbatul ar fi condus un autovehicul pe o stradă din localitatea de domiciliu, cu toate că ar fi consumat alcool și nu poseda permis de conducere. Etilotestul a indicat în cazul său valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul a refuzat să fie transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.”, precizează IPJ Buzău.
**,,La data de 15 iulie a.c., polițiștii rutieri de la Poliția orașului Pătârlagele au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 31 de ani, din Pătârlagele, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Bărbatul ar fi condus un autovehicul pe o stradă din localitatea de domiciliu, cu toate că ar fi consumat alcool. Etilotestul a indicat în cazul său valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că bărbatul a fost trasportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.”, transmite IPJ Buzău.



