Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați profesori buzoieni, Cezar Dumbravă, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Buzău.

Despre dascălul de chimie a fost vorba și în sesiunea de dezbatere din luna februarie din cadrul proiectului ,,Personalități buzoiene de ieri și de azi”.


,,Luna februarie, în cadrul proiectului nostru ,,Personalități buzoiene de ieri și de azi” a fost luna domnului profesor de chimie Cezar Dumbravă, de la Colegiul Național ,,B. P. Hasdeu”! Un profesor legendă, care a creat ,,o școală în școală” așa cum spunea doamna Anca Florea, director adjunct la ,,Hasdeu”. În 42 de ani închinați învățământului buzoian, domnul profesor Cezar Dumbravă a reușit să pregătească o mulțime de elevi, care au devenit ingineri, doctori sau profesori de mare notorietate la nivel național și chiar internațional.

Consiliul Local al Municipiului Buzău i-a acordat domnului profesor titlul de ,,cetățean de onoare”, un titlu care se adaugă multor alte titluri și decorații pe care domnul Cezar Dumbravă le-a primit în timp.

prof Cezar Dumbravă cetățean de onoare, prof Cezar Dumbravă Hasdeu

A fost o mare bucurie ca la întâlnirea cu elevii și profesorii de la ,,Hasdeu”, desfășurată în sala ,,Nicu Constantinescu” din Palatul Comunal, în conferința transmisă și video, în direct, să fie prezent și domnul academician Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, mare chimist și profesor ce a recunoscut că domnul Cezar Dumbravă a fost modelul său.

Domnul profesor a fost însoțit de soția sa, doamna Maria Dumbravă, fostă profesoară de chimie la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” și de unul din copii, Mugurel Cătălin, azi medic în Franța, fost șef de promoție la Hasdeu în 1994.
Fiica, Manuela Cristina, este de asemenea medic în Boston, S.U.A.

Fără educație și fără oameni educați nu avem nici o șansă de a ne dezvolta! Iar pentru a avea oameni educați avem nevoie de profesori dedicați și pasionați de profesia lor. Iar domnul Cezar Dumbravă este unul din multele exemple de profesori buzoieni extraordinari.

Pentru a avea un viitor mai bun, societatea românească trebuie să investească cât mai mult în profesori!”, transmite edilul-șef Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.