UPDATE 18:50

Prezența la urne se apropie de 50%.

alegeri parlamentare buzau

UPDATE 18:20

,,De la deschiderea procesului electoral, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale, în urma verificărilor stabilindu-se că 7 dintre acestea nu se confirmă, una este încă în verificare, iar într-un caz s-au demarat cercetări, sub coordonarea parchetului, pentru săvârșirea unei posibile infracțiuni de instigarea la coruperea alegătorilor.

În jurul orei 14.30, am fost informați cu privire la faptul că președinta unei secții de votare, din județul Buzău, a acuzat stări de rău, fiind solicitată intervenția ambulanței.

Având în vedere starea de sănătate a persoanei și necesitatea unor investigații amănunțite, s-a luat decizia preluării de îndată a atribuțiilor acesteia de către vicepreședintele biroului electoral al secţiei de votare.

Ulterior, Biroul Electoral Județean a repartizat un nou președinte, astfel că procesul electoral nu a fost întrerupt.”, transmite Centrul Județean de Comunicare.

UPDATE 14:53

Peste 123.000 de persoane la urne, prezență de aproape 35%.

UPDATE 13:30

27,39%, prezență la urne – aproape 100.000 de votanți în județul Buzău.

UPDATE 11:40

Procent de prezență de peste 17%, cu aproape 63.000 de persoane care au votat în județul Buzău, mai mare cu câteva mii față de primul tur al prezidențialelor.

UPDATE 10:15

Peste 34.000 de persoane au votat în județul Buzău, procent de prezență: 9,35%.

UPDATE 09:30

Prezența la urne a depășit-o pe cea înregistrată la aceeași oră la primul scrutin al prezidențialelor. Aproape 6%, prezență la 09:30, cu aproape 22.000 de votanți în județul Buzău.

UPDATE 09:25

„La mulți ani tuturor românilor astăzi, de Ziua Națională! O zi care niciodată nu a fost mai importantă! Acest 1 Decembrie este despre a alege între stabilitate și haos, între dezvoltare și austeritate.

Îi îndemn pe toți românii să iasă în număr cât mai mare la vot! Pentru că de acest vot depinde felul în care va arăta România de acum încolo!

Avem nevoie de un Parlament care să țină lucrurile sub control pentru a nu aluneca pe o pantă periculoasă. Avem nevoie de echilibru, pentru a fi o țară sigură, pentru păstra direcția pro europeană a României, pentru a continua investițiile cu fonduri europene și pentru ca oamenii să își păstreze locurile de muncă si pensiile.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Primarul Constantin Toma a votat la Liceul de Arte, apoi premierul Marcel Ciolacu la Școala Episcop Dionisie Romano, iar președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a votat la Colegiul Pedagogic.

UPDATE 08:05

1,70% este prezența la urne, până la această oră, însemnând aproape 6300 de votanți.

*ȘTIRE INIȚIALĂ

Cele 426 de secții de votare din județul Buzău s-au deschis în această dimineață, la ora 7:00.

În județul Buzău, potrivit AEP, pe listele electorale permanente figurează 364.283 de persoane.

Votul este permis până la ora 21:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.